luni, 26 aprilie 2010

Prietenie...

Am primit un e-mail foarte dragut pe care il voi traduce aici, cu adaugirile de rigoare:):
Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat.
Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.
Un simplu prieten nu te-a vazut niciodata plangand.
Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.
Un simplu prieten nu stie prenumele parintilor tai.
Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai in agenda telefonica.
Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.
Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute  la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.
Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.
Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.
Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare  prima cearta intre
 voi.
Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.
Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.
Un prieten adevarat este mereu in preajma ta.


Anna - visand la prietenii frumoase, ciocolata calda alba, paturici pufoase si rasarituri nedormite...

vineri, 23 aprilie 2010

Sf. Gheorghe


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări(printre care Anglia), regiuni şi oraşe (BOTOSANI). Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.
S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.
Obiceiuri vechi, pierdute in negura anilor.

Sf. Gheorghe este stãpânul verii; oamenii aduc câte un pom verde pe care-l pun înaintea casei si, dacã se prinde, se spune cã Sf. Gheorghe l-a dat. Se pun în prag brazde verzi în care se înfig crengi de salcie, ca sã stie mortii de venirea Sf. Gheorghe cu primãvara; dacã douãzeci si patru de ore se pãstreazã verzi, se zice cã anul are sã fie vesel si oamenii sãnãtosi. Cine doarme în noaptea de Sf. Gheorghe în ieslea boilor îi aude vorbind. Cerul se deschide si în noaptea de Sf. Gheorghe, când dã putere tuturor pomilor sã înfloreascã: nucul, salcia si toti pomii pãdurilor. Paparudele tin într-una din cele nouã joi dupã Pasti.  Se tine de oamenii cu plugul si de femei în casã. Se lucreazã pânã la amiazã, când, întorcându-se cu plugul de la arat, se udã boii de la plug pentru a invoca ploile. Bãieti, fete si femei grele se udã cu apã unii pe altii, având credinta cã vor urma ploi regulate. O tin mai ales femeile, care în mare parte umblã din casã în casã cu gãletile cu apã, udã pe ai casei ca sã plouã, si cu banii strânsi chefuiesc toatã ziua; sustin ele cã bãrbatii n-au drept sã le zicã nimic în acea zi.
La hramul bisericii se asezau mese în curtea bisericii si se fãcea o masã comunã pentru tot satul. Se pregãteau bors cu peste, sarmale, pilaf, fripturã, brânzã. Se fãcea colac si colivã. Alesul: sãrbãtoare a ciobanilor – se aleg ciobanii, locul unde se va face strunga sau stâna; se aleg mieii din oi, sunt pregãtite oile pentru primul muls; se face primul cas. În timp de secetã, copiii se îmbracã în trente si unii cu boji în cap si pe la brâu, pleacã seara din casã în casã strigând: „Paparudã, rudã,/ Vino de ne udã/ Cu o gãleatã plinã,/ Ploaiele sã vinã;/ Cu o gãleatã rasã,/ Ploaia sã ne lase”. La auzul acestor cuvinte, fiecare stãpân al casei iese si udã cu apã pe copii. Dacã nu fac aceasta, se întâmplã sã nu plouã încã o sãptãmânã.
Pentru bunul mers al vietii si al treburilor: Mai toatã noaptea stau destepti, crezând cã astfel vor fi vioi si sãnãtosi tot anul. Unii rãmân douã nopti cu vitele pe câmp, pãscându-le ca sã fie sãnãtoase si lãptoase, ca, precum oamenii, asa si vitele sã capete putere pentru tot anul. Oamenii se bat cu urzici, spre a fi harnici si iuþi tot anul. Spun cã dacã tin aceste zile, Paparudele, le dã Dumnezeu ploaie la timp.


Anna - urand la multi ani tuturor celor a carui nume este Gheorghe, cu derivatiile de rigoare:).
La multi ani, tata-George!!!

luni, 19 aprilie 2010

Fericiti cei saraci cu duhul...

Duminica m-am trezit infometata...imi era foame de o hrana speciala, de un loc unde sa plec pentru a ma regasi. Am descoperit uimitor de aproape de casa o bisericuta infrumusetata de oameni simpli, cu trairi adevarate, smeriti si incantatori prin port si chip...
In cadrul slujbei s-au recitat "Fericirile"..., iar la momentul "fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor", m-am blocat in uimire... Inteleg ca aceasta saracie a duhului nu inseamna un soi de prostie incurabila sau doar intretinuta, ca are,  in contexul Evangheliei, o acceptie mai extinsa decât a saraciei materiale, dar nu poate sa o neglijeze total pe aceasta. Iisus cere înainte de toate saracia cu duhul, dar probabil ca dovada a saraciei interioare vazut sub forma gradului de suportare sau de acceptare a saraciei reale, a suferintei, a renuntarii voluntare, a umilintei si abnegatiei, insa formularea respectiva mi-a manjit un ranjet idiot pe fata...
Intorcandu-ma pe un fel de drum al Golgotei, ma gandeam la diverse "specimene" umane cu care ma intersectez zilnic... Oameni falsi, rai, boscoridori, cautatori avizi ai nodului din papura, razbunatori, prosti, ingalati, impiedicati doar de grija celuilalt, de vanarea faptelor care nu corespund ineptiilor din capul lor...si care trec uneori neobservati tocmai pentru ca sunt "sarmanii"...saracii cu duhul cum se zice, si lumea incearca sa nu le acorde prea multa importanta pentru a se feri de venin...
Si priveam zambind spre acele Ceruri...si ma intrebam daca la Judecata acestia vor obtine clementa asa cum primesc si de-a lungul vietii de la cei pe spinarea carora vietuiesc...si daca dupa Proces, lipitorile umane vor strajui de-a dreapta Tatalui, rontzaindu-i ficatul si daruindu-i colosale si permanente dureri de cap, organizand raiul dupa pofta inimii lor negrite de mofturi si figuri jenante...iar ceilalti, oameni buni, smeriti, la locul lor, cu o viata de chin si de suportabilitate intinsa pana la boli de inima si nervi din cauza mizeriilor servite cu polonicul de lipitorile humanoide isi vor parjoli viata ce va sa vie pentru ca locurile vacante au fost repede ocupate de ingalatii mai sus numiti...
Stiu ca ar fi frumos sa fiu mai toleranta, mai ingaduitoare, mai blanda si iertatoare...dar uneori ma sufoc de atata cretinitate si lipsa de bun simt! Uneori imi vine sa urlu cand fiecare pas imi este contorizat, fiecare gest si cuvant morsocait intre buze extrem de subtiate de atataea barfe si priviri peste gard...si cand mereu sunt privita ca un intrus, ca o problema...de ce fac asa si nu altfel, de acum si nu maine, de ce aici si nu in alta parte, de ce?...de ce!!! Si as intelege daca eu as fi o caisa a discordiei :D, insa toti cei intrati in sfera ganganiilor imense au parte de acelasi tratament, doar ca...ei stau putin:)...
Si apoi aprind o lumanare si incep ca caut o urma de dreptate pe lumea aceasta...caci razboaie se pot castiga, insa consumul de energie, timp si sanatate nu prea se justifica:(, dar nici nu imi place sa dezertez din fata infamiei si prostiei dusa biped cu o eleganta de buldozer...


Anna - ajunsa la capat si hotarata sa puna cumva punct fibrilatiilor provocate de stupizeniile unora pe care uimitor, ii numim "semeni"...satula de vise cu serpi si pene dosite prin colturi!!!:))))

joi, 15 aprilie 2010

Despre depresie...



"- Cum este un om smerit?

Cei smeriti socotesc orice om mai presus decat ei - si nu numai pe om, ci si toata faptura.
- Cum putem socoti o faptura mai presus de noi, daca Dumnezeu ne-a inzestrat cu gandire, ne-a numit fii ai Sai?
Daca veti pune mana pe inima si veti fi sinceri cu voi insiva, veti intelege ca sunteti mai mici decat multe fapturi. Luati aminte la albina, cum se zoreste si trudeste. Se daruieste fara crutare si fara oprelisti. Albina traieste, cu totul, o luna si o jumatate de zi, si adesea piere muncind, pe camp, si nu se mai intoarce la stupul ei. Si cat se gandeste omul la sine si cat isi plange de mila. Sau priviti furnica, cum nu osteneste sa poarte neincetat ceva. Iar atunci cand ii cade sarcina, o ridica si isi continua munca cu rabdare. Iar noi, daca nu apucam imediat ceva in maini, ne luam degraba mainile de pe acel lucru."
(Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita: Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata).
Raspunsul este de multe ori in lucrurile simple, curatite de moine, inflorituri si obstacole autozidite...

Anna - infometata de inceputuri limpezi...

I wait!



Terminalul reprezinta un punct nodal, un soi de purgatoriu, o sala de asteptare, de unde se pleaca sau se vine...
Filmul este magistral prin idee, tehnica, mesaj si joc...
Intr-o postare mai veche discutam despre asteptare...despre cum fiecare dintre noi asteapta cate ceva. Acest film are ca leitmotiv asteptarea... se asteapta o plecare, o venire, implinirea unui vis, o chemare, o iubire, un final, o viata noua, un act de curaj sau o infatuare... fiecare dupa destin si posibilitati.
Nu voi povesti filmul, pentru ca fiecare are dreptul la propria vizionare, la propriile sanse ori lectii..., insa va recomand sa il vedeti daca nu ati facut-o deja.
Asteptarea ca stare de traire, in antecamera visului implinit este alegerea in locul fugii, a lasitatii, a slalomului printre oportunitati si idealuri care nu ne apartin...
Viata poate fi un sir de asteptari, cu termen limita mai scurt sau mai lung, in functie de dimensiunile visului, lectiile asumate si vointa de implinire, curaj si, desigur, determinare intru atingerea astrului tintit.
Va doresc asteptari placute, multe...dar scurte:).

Anna - asteptand la cotitura unui vis....

miercuri, 14 aprilie 2010

Tango...



Mai intai a fost Milonga...

La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici de inalta societate din Brazilia. Tango
„The dandies” (baietii in voga) au schimbat dansul in doua directii. In primul rand au schimbat asa numita „Polka rhythm” in „Habanere rhythm” si l-au denumit Tango deoarece numele de Milonga amitea prea mult de „Barria de Las Ranas” unul din ghetourile Buenos Aires-ului ..
Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris.
Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face Tangoul popular si totusi drumul nu a fost pavat cu trandafiri. Tango
Au fost multi adepti da si multi oponenti. In special episcopii francezi erau impotriva dansului, ei atragand atentia asupra naturii tentante si senzuale a acestuia, dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti.
Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.
In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri - ceaiuri sau cine dansante, („Tango teas” „Tango Soupier”), care aveau ca invitati dansatori profesionisti.
Pana si presa din SUA era scandalizata. In 30 mai 1915 in New York Times se publica un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”
In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut.
Caracterul dansului este dat de miscãrile sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare mãsurã de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia.
Este un dans plin de personalitate, cu multã trãire interioarã care invaluie publicul cu parfumul sau.
Mai importanta decat istorioara acestui dans, tango mi se pare o traire pura, o replica a vietii si iubirii, un act de traire plenara, dorinta (de dominatie), tensiune, detasare, daruire, greseala si iertare... uitare si unitate...
Cand merg la nunti si vad dansul mirilor...un vals... frumos, desigur, insa lesinat parca, prea asezat si lipsit de sare si piper, de trairi intense...o letargie amnezica...de parca mariajul ar insemna anulare si contopire (intr-o fiinta noua, lenta si stangace)...imi vine mereu in minte o reclama de la detergenti...
Este ca si cum am diferentia din prima un cal salbatic de o martoaga tragatoare de carute...
Sper sa inteleg vreodata de ce dansul mirilor nu este tango-ul. Pana atunci sper sa fie vorba doar de complexitatea dansului si de incapacitatea perechilor ca pe termen scurt sa patrunda tainele acestei trairi. Dar oare, cine nu stie a simti tango...poate iubi definitiv?

Anna - intrebandu-se daca nu cumva unele lumanari ard totusi mai repede decat altele, luminand intens peste negura platitudinii...

joi, 8 aprilie 2010

Frunza verde de albastru...



I'm Gonna Be (500 Miles) Lyrics


When I wake up yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who wakes up next to you
When I go out yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who goes along with you
If I get drunk yes I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who gets drunk next to you
And if I haver yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who's havering to you
But I would walk 500 miles
And I would walk 500 more
Just to be the man who walked 1000 miles
To fall down at your door
When I'm working yes I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who's working hard for you
And when the money comes in for the work I'll do
I'll pass almost every penny on to you
When I come home yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who comes back home to you
And if I grow old well I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who's growing old with you
But I would walk 500 miles
And I would walk 500 more
Just to be the man who walked 1000 miles
To fall down at your door
When I'm lonely yes I know I'm gonna be
I'm gonna be the man whose lonely without you
When I'm dreaming yes I know I'm gonna dream
Dream about the time when I'm with you.
But I would walk 500 miles
And I would walk 500 more
Just to be the man who walked 1000 miles
To fall down at your door

Anna - fugind in acest film de fiecare data cand viata pare in alta parte:)
P.S. - Pentru moment am gasit doar textul melodiei aducatoare a zambetului pe buze...mai caut video aferent si revin:)

miercuri, 7 aprilie 2010

Inlauntru





"Eu sunt Iona. Si acum, daca stau bine sa ma gandesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o ia in partea cealalta. (Striga) Ionaa, Iooonaaa! E invers. Totul e invers. Dar nu ma las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaza daca ai sau nu noroc? E greu sa fii singur. (Scoate cutitul) Gata, Iona? (Isi spinteca burta) Razbim noi cumva la lumina". (Marin Sorescu - "Iona").