NU - ul plantei din pervaz

Vine un moment in viata cand o fiinta trebuie sa isi puna stavila sentimentelor dictate preponderent chimic si sa lase aritmetica ratiunii sa preia haturile parcand milimetric sareta numita destin...
Vine un moment in care planta care in mod normal are radacinile intrinseci simte ca i-au dat radacinile pe afara si se ancoreaza periculos intr-un sol neprielnic- procedeu numit dependenta, obisnuinta... In momentul in care primele frunze s-au parlit de lipsa orizontului, declinului si pustietatii, planta trebuie sa isi retraga discret partea radacinoasa si sa o ia la sanatoasa...
Vine o clipa de luciditate in care te simti planta se simte captiva in propriul ghiveci si totusi straina, ca si cum altcineva ii traieste viata cu frunzele ei, cu petalele... cu tot...
In clipa aceea planta stie ca oglinda in care priveste nu mai e tulburata de nouri si ca acela este Adevarul de urmat.
Este greu...radacinile au impanzit o realitate care dintr-o data nu ii apartine, de care vrea sa scape si totusi e singura seva pe care o are la dispozitie.
Se minte...
Se pacaleste ca fotosinteza i-a fost perturbata de o perdea prea deasa si ca poate maine se va scalda in soare si veselie... Zilele trec si plantutei i-a crescut un vrej imens in loc de gat cu care se tot incapataneaza sa cuate lumina cea mare si adevarata...
Lumina i se refuza. Caci ea nu este in locul potrivit... Doar nu se va modifica geometria camerei pentru o biata planta incapatanata...
Planta urla. Insa urletul nu se aude caci planta nu are buze, corzi vocale...nici macar glas? Si atunci cum urla o planta? Nu are nici urechi...
Planta isi urla neputinta, se zdruncina in pamantul prea batatorit care ii paralizeaza viitorul... Planta retine oxigenul si se hotaraste sa isi reprime orice gest, gand, floare si stralucire...
Va fi o planta banala, cu radacini incolacite in jurul propriului ax pana cand se va transforma in cenusa cu radacini.
Planta arde... O dogoresc necazurile, ne putinta, limitele pe care si le deseneaza cu polen in fiecare dimineata.
Planta ar vrea sa paraseasca ghiveciul neincapator, insa viseaza de-a valma maini, florari, ghivece noi si fapte bune prin care ea sa fie transmigrata fara efort sau riscuri din ghiveciul stramt in vasta jardiniera meritata...
Visele nu o ajuta nici macar un centimetru... Se viseaza peste...Peste sarind din bol in bol in cautarea oceanului plin de anonimat dar valurit de libertate...
Intr-un final planta se resemneaza...ghiveciul parca nu e atat de stramt...iar daca isi mai strange putin radacinile inspre stanga, poate chiar sa mai incapa o planta...O planta micuta, firava, numai bine de crescut si inoculat adevaruri strambe si frustrari milenare...
Planta ofteaza... Radacinile ei simt pericolul si parca se indesesc vizibil...
Planta face liste...pune bune si rele si egale si urate si frumoase si...
Planta isi da seama ca de ea depinde totul...ca pasii ei, facuti tocmai din capsorul ei firav vor face diferenta, ca de ea depinde daca isi va picta zilnic o minciuna pe paravanul interior ori va infrunta fiecare zi ca pe o coala alba pe care va adauga treptat alte bucurii, impliniri, saruturi...fiori...
Cu o smucitura planta zbura din ghiveci, iar cadrele caderii se succedau cu un incetinitor fantastic, de credeai ca in orice moment poate reveni de unde a pornit totul...
Insa nu se opri...la fel de incetinit ateriza pe caldaram, apoi isi aduna in sacosa frunzele strivite, florile mocirlite si porni sonticaind pe un nou drum, inaripata de speranta, veselie si liniste...
Lumea ii apartinea iar radacinile ramase in ghiveciul stricat se transformau in scrum, intuneric si uitare...

Anna - stergandu-si colbul de pe haine...